Ce spune Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, după ce Comisia Europeană a blocat fonduri de 10 MILIARDE DE EURO pentru România

Ce spune Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, după ce Comisia Europeană a blocat fonduri de 10 MILIARDE DE EURO pentru România
Publicat: 25/10/2012, 17:08
Actualizat: 03/02/2019, 03:48

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, cu privire la decizia Comisiei Europene de presuspendare parțială sau integrală a trei programe operaționale, să sistemul românesc are nevoie de timp să se rodeze și să producă rezultate vizibile.

„Din decembrie 2011, partea română a luat mai multe măsuri legislative, instituționale și procedurale, dar este nevoie de un anumit interval de timp pentru ca sistemul să se rodeze, iar rezultatele să fie vizibile și să se poată reflecta corespunzător în constatările Autorității de Audit române și ale auditorilor Comisiei Europene”, afirmă Orban.

El a reiterat că absorbția fondurilor europene în România se confruntă cu dificultăți și efecte negative care decurg din „arhitectura sistemului” de management, așa cum a fost acreditată la începutul exercițiului financiar 2007-2013.

„După cum am precizat în repetate rânduri, ne confruntăm însă și cu dificultăți și efecte negative decurgând din probleme de arhitectură ale sistemului instituțional de gestionare a fondurilor structurale și de coeziune acreditat cu ani în urmă, la începutul actualei perioade de programare 2007-2013, a cărui modificare nu mai este fezabilă”, a subliniat ministrul Leonard Orban.

El a menționat că din decembrie 2011 s-au luat măsuri cum ar fi crearea cadrului legal pentru integrarea structurilor de verificare ex-ante a achizițiilor publice, uniformizarea procesului de verificare a procedurilor de achiziții publice la nivelul autorităților de management, susținerea procesului de standardizare a documentațiilor de atribuire în sectoare relevante pentru fondurile europene, uniformizarea procedurii de achiziție publică la nivelul beneficiarilor privați pentru evitarea unor abordări diferențiate de la un program operațional la altul și reducerea în acest fel a riscului unor nereguli în achizițiile publice derulate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.

Potrivit acestuia, MAEur a inițiat și în octombrie 2011 o serie de inițiative „pentru înlăturarea unor blocaje și remedierea neajunsurilor care grevau procesul de implementare a instrumentelor structurale”.

De asemenea, potrivit MAEur, Comisia Europeană intenționa inițial presuspendarea a patru din cele cinci programe operaționale ale României gestionate de DG REGIO, însă în cele din urmă nu a mai considerat necesară o decizie de acest gen pentru Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu).

„Autoritatea de management de resort a demonstrat Comisiei Europene că a implementat măsurile necesare în vederea îmbunătățirii mecanismului de verificare și control și prezintă credibilitate în ceea ce privește aplicarea noilor proceduri pe viitor, oferindu-se astfel garanții că disfuncționalitățile întâmpinate vor fi remediate și evitate”, precizează MAEur.

Totodată, ministerul menționează că pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (PO AT), care funcționează în coordonarea MAEur, procesul de transmitere a declarațiilor de cheltuieli la Comisia Europeană nu a fost întrerupt la 1 iulie 2012 și continuă și în prezent.

CE a informat, joi, autoritățile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanțate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” și „Creșterea competitivității economice”, România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficiențelor.

CE a precizat că măsurile adoptate fac parte dintr-o procedură reglementată de protejare a intereselor financiare ale UE și a modalităților de utilizare a banilor contribuabililor, Comisia aplicând aceleași norme și standarde pentru toate statele membre.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×